vineri, 24 decembrie 2010

Reverii de iarnă

Reverii de iarnă


fruntea mea pe pieptul tău
era o corabie ajunsă la ţărm
pe timp de furtună

dezgropam cu respiraţia în pielea ta
rădăcinile florilor de gheaţă

şi din nimic
din vreascuri de detalii
tu aprindeai săruturi

fulgii de nea
trecuţi prin urechile norilor
cădeau aleatoriu

lumea devenise o pânză
şi cerul un pictor în alb

joi, 16 decembrie 2010

Pentru că

pentru că timpul profanează tot
şi uneori se ajunge singur din urmă
pentru că istoria cu toate exagerările şi brutalităţile ei
se zice că se repetă
pentru că trecutul de cele mai multe ori
rămâne îngropat în incertitudini
la fel cum prezentul dacă s-ar privi în oglindă
s-ar sinucide
pentru că oamenii
mutilează cu nepăsare şi ignoranţă natura
pentru că civilizaţia este un sanatoriu
în care fiecare dintre pacienţi se crede prooroc
pentru că singurul pod este cerul
pentru că totul are un preţ
pentru că suntem doi siamezi în dreptul inimii
pentru că…

Aştept

..şi-atunci când ultimul crepuscul
trimite luna la plimbare
mai tălmăcesc în scris
ca într-un rebus
spectrul icoanelor tăcute
sunt victima polemicii supreme
o inimă săpată într-o stâncă
şi umbra mi-e convoi funebru
la care-aştept
să-mi fie dumnezeu dricar

Punct de sprijin

...când viaţa îmi atârnă de un ştreang
şi ca un nod singurătatea mă sufocă
în amintirea ta găsesc un punct de sprijin...

cuvintele se retrag în mine
în aşteptare de verdict

tăcerile vorbesc despre renunţare
gândurile îmi zdrobesc ca un mercenar
orice speranţă

cerul iese din matcă
vorbeşte despre deznodământ
realitatea fără tine e o negare
la fel cum orice senzaţie
înseamnă autodistrugere

legat de ieri
ca un copil de mamă
prezentul mă găseşte în suspensie
între neputinţa de a te fi uitat
şi condamnarea la distanţă

şi orice-ar fi
mă zbat până la ultimul strop de luciditate
prin neapartenenţa la nimic
îmi ispăşesc sentinţa la un viitor fără tine

...când viaţa îmi atârnă de un ştreang
în amintirea ta găsesc un punct de sprijin
şi-atunci când timpul mi te va îndepărta
tu îmi vei fi
imaginea din urmă

luni, 6 decembrie 2010

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

..şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum creşte pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

duminică, 28 noiembrie 2010

Aştept un semn

Aştept un semn

noiembrie a trecut
ploile mi-au scris epistola din urmă
acum sunt singur
ca un gând resemnat
într-o nesfârşită stare de veghe

destinul îmi bate la uşă în troiene
cu braţele rezemate de marginea ferestrei
aştept un semn de la tine
aşa cum natura aşteaptă
dezgheţul

aripi de înger cad fărimiţate
de paznicii cerului

joi, 18 noiembrie 2010

Vise într-un pumn de speranţă

Vise într-un pumn de speranţă


nimic nu mă mai doare
nici măcar trezirea din visele
care ne strâng pe toţi într-un pumn de speranţă
ca într-o biserică

sufletul meu este orb
alegerile pe care le-am făcut
au devenit bastonul
fără punct de sprijin

nu mai simt nimic
nici piatra rea nu poate să oprească apa
s-a strâns în mine toată nedreptatea vieţii
adevărata mea durere este gândul
că n-am putut destinul să mi-l schimb

scriu şi ceea ce scriu
este sângele meu în carnea altor oameni
credinţa mea şi ultima lumină

luni, 6 septembrie 2010

oameni între degete

nici perna nu-mi mai primeşte capul
îmi răsucesc în propriul meu pat
trupul obosit de atâta frig în oase
mâinile mele caută ceva printre aşternuturi
ceva ce a fugit ca un fluture

mi-e tâmpla adăpost de durere
şi-atât de multe-mi trec prin minte
deşi nu am fumat niciodată
azi am ţinut oamenii între degete
în această cameră fără decor
şi fără ferestre
cu gânduri care rănesc
şi tăceri care vindecă

vioară acordată de îngeri

stăm goi în noaptea fără glas
pe buzele mele îţi tremură sânii
în pulsul pielii tale
cuvintele sunt un strigăt de lemn

printre hainele aruncate vraişte
reconstruim un zbor fără aripi

stăm goi în noaptea fără glas
făptura ta încovoiata în braţele mele
e o vioara acordată
de îngeri

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Ultimul peron

plouă tăios
desenez cu degetul pe geamul aburit o gară
călcâiul ploii apasă tot mai violent
împrejurul
s-a mai împlinit o toamnă
au mai plecat atâţia oameni
fără destinaţie cunoscută
distanţa dintre noi
e o treaptă către cer pe timp de furtună
în colţul camerei pe taburet
o lumânare pastrează vie speranţa
pe noptieră poza ta îmi surâde

de când ai plecat a plouat continuu
cu pierderi de memorie
şi amnezie perpetuă
iubirea ta mi-a rămas ca un frig
în măduva oaselor

fiecare rafală de vânt
aminteşte de ultimul peron
cu mine răscolit de ruperi de nori
şi fulgerele din privirea ta

desenez cu degetul
un geam aburit
războiul dintre ieri si azi

vineri, 3 septembrie 2010

Simfonie de pixeli

dacă iubirea a devenit un emoticon pe messenger
singurătatea să îmi fie otravă
am să îi dau lui Dumnezeu un buzz
mâhnit
că m-a uitat printre oameni

printre oameni m-a uitat Dumnezeu
un buz printre emoticons
otrava mea este iubirea
mi-o injectez în vene
ca pe o apă sfinţită
de singurătate

sâmbătă, 28 august 2010

fluture în genunchi

dimineaţă de mai
prin pupile mărite
vorbeşte Dumnezeu
încremenit într-o oglindă
caut cuvintele
fluture în genunchi

mă lepăd de vise
beau o cafea cu speranţă
în zaţ
destinul desenează zâmbetul
dezamăgit de imagine

sâmburi de nelinişte
hainele neatinse
limfa nu funcţionează la emoţii

leg fiecare pas de un gând
lumina dansează desculţă
vara îşi deschide nasturii
într-un joc ambiguu de petale

în fiecare siluetă
întunericul se dilată
drumul tău spre mine
e pod peste umanitate

marți, 24 august 2010

Într-o bătaie de clopot

Dedicată lui Ionuţ Caragea

Într-o bătaie de clopot


visez
palma ta se deschide
necredinciosul
îşi recapătă vederea

merg pe stradă
umbre cu pene de înger
aerul are gust de Duminică

amintirea ta e un vals
pe un strop de cerneală
cireşii sunt înfloriţi
la teatru aceeaşi dramă
acelaşi succes

câte anotimpuri
trebuie să îmbrace inima mea
distanţa dintre noi
să încapă într-o bătaie de clopot?

vineri, 20 august 2010

în nopţile insulare

în nopţile insulare
acostam lângă casa ta
acolo unde cerul avea liman
şi visele loveau realitatea

lumina camerei tale se stingea
cu o singură amprentă pe geam

paşii tăi încălţau drumul spre mine
într-o derivă sublimă
fără gravitaţie

te ancorai la pieptul meu
agitând o mare de sânge
cu fiecare val de tandreţe

uimită luna
îmi dezvelea unghiurile tale
de madonă reincarnată

în nopţile insulare
braţele tale erau o barcă
spre rai

sâmbătă, 14 august 2010

Cearşeaful are propriile amintiri

miros de cuvinte
evocă zilele acelea în care aşternuturile
se răsfăţau cu goliciunea ta

trecutul a rămas ca o pată
pe fiecare petec de piele
şi pe un pat obosit

cearşeaful are propriile amintiri
cu noi refugiaţi de prezent
în cerul aceleiaşi guri

adorm de parcă ar fi ultima dată
retrăind în fiecare vis
scenariile noastre care făceau din orice loc
palma lui Dumnezeu

marți, 10 august 2010

două păsări într-o coajă de ou

când nopţile se lăsau grele şi reci peste noi
ne înghesuiam trupurile
în apropierea unei lumânări

convieţuiam prin atingeri
savurând fiecare strop de existenţă

Dumnezeu consfinţea tăcerea
şi vocea fiecărui puls

alcătuiam împreună
statuia unui michelangelo anonim
şi fiecare privire
era închisă în piatră
ca o metaforă silenţioasă

ne înghesuiam în aceeaşi inimă
ca două păsări
într-o coajă de ou

luni, 9 august 2010

iluzii în ambalaje de carne

pe drumul spre golgota
întodeauna primul pas
e o femeie

preludiul morţii
se desfată în fiecare sărut
ca şi un cancer al destinului

zilele trec dupa acelaşi scenariu
ne amăgim cu o existenţă
care ne vinde iluzii
în ambalaje de carne

în momente de singurătate
şi de suferinţă nebună
femeia e cea mai bună farmacie de vise

până în punctul culminant al dramei
când ajungi să blestemi zeii
şi ieşi afară din tine

duminică, 8 august 2010

Noaptea pescăruşului cu piciorul rupt

desculţi amândoi
pe nisipul umed al unei mări liniştite
privim apusul ţinându-ne de mână
n-a mai rămas nimic de spus
toate cuvintele noastre le-am lăsat în urmă
în cochilii de scoici şi de melci

îmi odihnesc buzele pentru ultima oară
pe umerii tăi dezgoliţi
mă strângi în braţe salcie îndrăgostită
de briza suflărilor calde

desculţi amândoi
pe nisipul umed al unei mări liniştite
e noapte acum e noaptea
pescăruşului cu piciorul rupt

duminică, 25 iulie 2010

Adevăr al fiinţei mele

un loc în care viaţa capătă sens
cu mine proptind ceruri şi lumi
cu palmele vindecate de pielea ta
în vremuri de pace
cu buzele mele cu respiraţia ta
sub o umbrelă

cu şoapta ta ajunsă înaintea atingerii tale
cu ecouri nenumărate
lovind la poarta inimii ferecată de vise

cu oceane de haine în derivă
şi eu căutându-te adevăr
al fiinţei mele

vineri, 23 iulie 2010

Facerea lumii

când a zidit umanitatea
Dumnezeu a început
cu locul copilăriei mele
cu vibraţia luminii din curtea bunicii
cu mirosul de cais ars de pe verandă
cu răcoarea din antreul casei
şi gustul sfânt de brânzoice
rumenite în cuptorul cu vatră

a pilonit la umbra casei
leagănul acela care mă purta până la cer
şi liliacul care încărca aerul
în dimineţile copioase de vară

Dumnezeu şi-a desăvârşit creaţia
în palmele blânde ale bunicii
în rugăciunile ei umile
în înţelepciunea bunicului
şi evlavia privirii sale

exilat pe o insulă fără Dumnezeu
mă intorc cu fiecare gest
la religia propriei familii
la o casă în care lumea mea
începe şi se termină

luni, 17 mai 2010

al patrulea deget fără mână.

al patrulea deget fără mână.
lăsat moştenire
soare la terapie intensivă
şi un colaj de regrete.

sunt zile în care mă simt
atât de singur
încât din milă,
moartea mă ţine de mână.

în ceea ce mă priveşte
aş dori
să plouă tot anul.
te-am ascuns
între două bătăi de inimă.

ce aş putea construi
când în visele mele
se năruiesc
alte castele de nisip?

marți, 11 mai 2010

Amurg şi armistiţiu

Ne răpun săgeţi de lumină.
Retrăim secvenţele repetate
Ale unui război erotic
Purtat pe câmpuri de mătase.

Am asediat pe nerăsuflate
O cetate fortificată cu draperii
Şi înconjurată de patrule de îngeri
Martori ai tandrului carnagiu.

Sângele nostru este pictorul serii

luni, 10 mai 2010

chimie pură

Chimie pură


suntem derivaţi din substanţa emoţiei
cu reacţii comune de contopire in acelaşi epicentru
sfidăm orice formulă chimică
şi fiecare element din tabelul lui mendeleev

intrăm în metamorfoză cu fiecare sărut
într-un magnetism perpetuu
care fericeşte în fiecare sinapsă şi fiecare atom
şi mă tranchilizează

chimie redefinită
de descompunerea timpului

testament

testament

noi suntem propriul nostru testament
atingerea ta deschide cerul
şi cerne aleatoriu vise

regenerăm în moartea detaliilor
într-un dans de respiraţii
păstrate
în testamentul dăinurii

mimică îndoliată

mimică îndoliată


inerţia şi lipsa ta
în simbioză cu dilatarea clipei
aştern în prezent
flori acromatice pe retină

mi-e mimica îndoliată
într-un sfârşit de aprilie
condensat de un soare gripat
îngerii cu aripile îngheţate
statui ale neputinţei

o evoluţie spre regres
bântuieşti iglul cutiei mele toracice
te hrănesti cu vertebre
şi sânge albastru
oxigenând vise
în stare de putrefacţie

vineri, 7 mai 2010

Desincronizare

marea pipăie nisipul
cu umerii largi
căutând premisele
unui răsărit tumefiat

noi doi religie şi moarte
împăturim tăcere
în ambalajul unei dimineţi
relicva nopţii trecute

apoi
răvăşiţi de detaliile noastre comune
sedaţi de goliciunea formelor
ne agăţăm orbeşte
de fiecare desincronizare

joi, 6 mai 2010

Tu esti destinul meu

Tu eşti destinul meu


cadenţa morţii zăbovind în uman
universul
petcetluind şi conjugând distanţe

tiparul meu de om nu crede în destinul cuvintelor
tu eşti îngerul care încă ştie să asculte

sunt atâtea rime şi metafore trăite cu tine
mi-a fost îndeajuns
n-am mai deshis vreo carte
scriu cu degetul pe goliciunea ta încovoiată

uniţi şi goi printre candele
aşteptăm liniştea ca un plăpând deşert
să ne înghită precum râul de sânge
a înghiţit toate crucile
acestei lumi