luni, 6 septembrie 2010

oameni între degete

nici perna nu-mi mai primeşte capul
îmi răsucesc în propriul meu pat
trupul obosit de atâta frig în oase
mâinile mele caută ceva printre aşternuturi
ceva ce a fugit ca un fluture

mi-e tâmpla adăpost de durere
şi-atât de multe-mi trec prin minte
deşi nu am fumat niciodată
azi am ţinut oamenii între degete
în această cameră fără decor
şi fără ferestre
cu gânduri care rănesc
şi tăceri care vindecă

vioară acordată de îngeri

stăm goi în noaptea fără glas
pe buzele mele îţi tremură sânii
în pulsul pielii tale
cuvintele sunt un strigăt de lemn

printre hainele aruncate vraişte
reconstruim un zbor fără aripi

stăm goi în noaptea fără glas
făptura ta încovoiata în braţele mele
e o vioara acordată
de îngeri

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Ultimul peron

plouă tăios
desenez cu degetul pe geamul aburit o gară
călcâiul ploii apasă tot mai violent
împrejurul
s-a mai împlinit o toamnă
au mai plecat atâţia oameni
fără destinaţie cunoscută
distanţa dintre noi
e o treaptă către cer pe timp de furtună
în colţul camerei pe taburet
o lumânare pastrează vie speranţa
pe noptieră poza ta îmi surâde

de când ai plecat a plouat continuu
cu pierderi de memorie
şi amnezie perpetuă
iubirea ta mi-a rămas ca un frig
în măduva oaselor

fiecare rafală de vânt
aminteşte de ultimul peron
cu mine răscolit de ruperi de nori
şi fulgerele din privirea ta

desenez cu degetul
un geam aburit
războiul dintre ieri si azi

vineri, 3 septembrie 2010

Simfonie de pixeli

dacă iubirea a devenit un emoticon pe messenger
singurătatea să îmi fie otravă
am să îi dau lui Dumnezeu un buzz
mâhnit
că m-a uitat printre oameni

printre oameni m-a uitat Dumnezeu
un buz printre emoticons
otrava mea este iubirea
mi-o injectez în vene
ca pe o apă sfinţită
de singurătate