luni, 6 decembrie 2010

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

..şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum creşte pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

Un comentariu:

  1. Am descoperit scrierile tale de putina vreme, insa a fost dragoste la prima vedere/citire...ce ai putea sa imi spui despre modul in care s-au nascut poeziile al patrulea deget de la mana si e al patrulea an fara vara? mai ales ca au in comun doua strofe aproape indentice...cu multumiri anticipate, carina.

    RăspundețiȘtergere