vineri, 11 noiembrie 2011

Interviu Glasul Aradului


Interviu cu G Gabriel Petru Băeţan: “ Văd femeia ca fiind unul dintre miracolele acestei lumi”


1.Care sunt începuturile tale ca scriitor?

Mi-am manifestat apartenenţa şi talentul pentru scris de la o vârstă destul de fragedă însă calitatea scrisului meu a evoluat o dată cu experienţele de viaţă şi cu piedicile realităţii în care nu de puţine ori am căzut. Şi fiind o persoană mai introvertită căutam mereu un mod de a mă exprima cât mai discret. Atunci am descoperit prima dată scrisul, ca un “liant între spirit şi existenţă, ca o virtute”.Privind acum însă în urmă cred cu tărie că toate aspectele vieţii mele m-au îndrumat spre scris fără nici o altă alternativă.

2. Ai avut vreun model la început, a existat cineva care te-a încurajat?

Cel care m-a descoperit, încurajat, promovat şi îndrumat este Ionuţ Caragea care pe lângă faptul că eu îl consider alături de Daniel Corbu cel mai prolific scriitor român în viaţă, îmi este, în ciuda difergenţelor noastre mediatizate din ultima perioadă ca şi consecinţă a unor diferenţe de gândire, şi un prieten extraordinar. Pot să spun că Ionuţ chiar şi atunci când mă critică sau este radical la adresa mea o face din dorinţa de mă perfecţiona. El este fără doar şi poate prima şi ceea mai importantă treaptă a scrisului meu în încercarea de a ajunge “până la gleznele cerului” aşa cum spuneam într-o creaţie proprie.

3. Ai deja un volum publicat şi ai colaborat, de asemenea, cu reviste literare. Din experienţa ta de până acum se poate trăi din scris în România?

Din păcate nu. Şi cred că acest lucru nu se întâmplă doar în România. Dar aş fi un ipocrit să mă plâng în condiţiile în care pe lângă scris am şi un job pe care îl fac din toată inima şi care îmi asigură şi satisfacţia unei remuneraţii peste medie.Însă această evoluţie de faţadă care duce implicit la un regres sentimental, această accelerare tehnologică din ultima perioadă a dus şi la o scădere dramatică a celor care erau pasionaţi de lectură. Dar scrisul se va adapta la rândul său.Tot ce înseamă munca mea circulă în neştire şi pe internet. Dar mă repet scrisul, această minunată îndemânare adiacentă de cele mai multe ori cu “blestemul singurătăţii” vorba lui Paler”, nu se va putea niciodată rezuma la indestularea materială cât la foamea de răspunsuri şi revelaţii.

4. Care este graniţa dintre amatorism şi profesionalism în ce priveşte scrisul¬?

Ai deschis un subiect destul de delicat şi asta pentru că în perioada post decembristă ştim cu toţii că editurile particulare au mers foarte mult pe profit şi ca şi consecinţă a acestui fenomen am avut parte nu îneapărat de calitate cât de cantitate. Mizez din punctul acesta de vedere pe o mai bună cenzură şi pe o conştiinţă mai responsabilă a oamenilor care iau decizii în această privinţă. Însă ceea mai bună quantificare între amatorism şi profesionalism o reprezină referinţele venite de la critici avizaţi.

5. Te-a ajutat lectura în cariera ta de scriitor şi care sunt autorii tăi preferaţi?

Când eram copil lectura îmi era şi mic dejun şi prânz şi cină. Iubeam cărţile şi cred că orice scriitor trebuie să aibă şi o cultură literară care să îi permită să îşi creeze un stil propriu.La scris însă talentul este chintesenţa ca să zic aşa. Favoriţii mei rămân fără doar şi poate Emil Cioran şi Octavian Paler

6. Crezi că vei face vreodată o profesie din scris, sau va rămâne un hobby?

Cred că e o întrebare, şi spun asta cu toată indiscreţia , inoportună.Scrisul îmi este deja un mod de viaţă dinainte să public prima carte tocmai de aceea chiar şi profesie ar fi puţin spus. Intenţionez să scot cât mai multe cărţi.Ori nu există diferenţă între hobby şi profesie pentru noi cei care ne dedicăm viaţa acestui fenomen. Nici nu am putea să îl definim de aşa manieră încât aceea definiţie să devină axiomă. Scrisul este a fi sau a nu fi istorie.

7. Care este categoria de public căreia doreşti să i te adresezi?

Când scrii nu ai nici un fel de target în ceea ce priveşte cititorii. Sunt de părere că scrii în primul rand pentru tine. Iar dacă prin acest lucru reuşeşti să îi faci şi pe ceilalţi sensibili la ceea ce exprimi şi transpui în scris cu atât mai bine Sunt de părere că instigarea şi dreptul la cultură trebuie să înceapă de la rădăcini şi în toate păturile sociale. Tocmai de aceea văd primordial pe viitor ca tot mai mulţi oameni să aibă acces la ceea ce scriu

8. Unde îşi găseşti sursele de inspiraţie?

Nu pot să spun că le găsesc.Mai degrabă mă găsesc ele pe mine. Sunt de părere că scrisul trebuie să fie un act natural ca şi o respiraţie şi sub nici o formă ceva mecanic sau din automatism. Dar există cu certitudine şi lucruri care mă magnetizează şi care îmi sugerează multe.Nu există însă un tipar exact al acestor lucruri. Contează foarte mult să nu mimezi scrisul şi ca şi consecinţă a acestui fapt relaţionarea dintre poet şi fiecare detaliu este foarte importantă . Scrii aşa cum trăieşti în viaţa de zi cu zi.Cred totuşi că cel mai mare impact asupra scrisului meu l-a avut sensibilitatea mea sentimentală şi apartenenţa dincolo de orice barieră faţă de femeile care au fost în viaţa mea şi aici nu mă refer doar la iubite cât şi la mama şi bunica.Văd femeia ca fiind unul din miracolele acestei lumi

9. Ce planuri de viitor ai?

Nu aş putea să mă pronunţ în ceea ce priveşte viitorul meu pe termen lung însă ceea ce pot spune cu certitudine este că îmi doresc din suflet să continui să scriu şi pe această cale le promit cititorilor mei că voi rămâne la fel de tranşant şi de ambiţios. Urmează un al doilea meu volum “ Rugăciunea nefericiţilor” cel mai probabil la anul în funcţie de anumiţi factori, am început şi o carte de eseistică la care voi lucra în următorii ani pe lângă poezie , premeditez şi o carte de aforisme atunci când portofoliul aforismelor care îmi aparţin va deveni mai consistent. Important pentru mine este să scriu orice sacrificiu va trebui să fac pentru asta.Cu siguranţă apropo de una din întrebările tale de mai sus, mă voi agăţa de scris ca de un confident incomensurabil şi de neegalat, un fel de arcă a salvării spirituale cu ajutorul căreia intenţionez să ancorez de valorile mele etice şi spirituale cât mai mulţi oameni în special pe cei apropiaţi de vârsta mea.Şi spun asta în condiţiile în care sunt mânit că în ultima vreme tot mai mulţi oameni îmi condamnă generaţia. Am speranţa că noi cei care venim din urmă vom fi aceia care vom rescrie cărţile de istorie cu noi în ele.

Glasul Aradului Sâmbătă 12 noiembrie 2011

miercuri, 21 septembrie 2011

Iubirea ca "iluzie" - Petru M Haş

Un debut convingător" propune Ionuţ Caragea scriind despre tânărul Gabriel Petru Băeţan , acest tânăr autor de versuri intitulate iluzii... Să fie oare vreo legătură între ficţiunea lirică şi iluzie? Poate. Deoarece clonarea iubirii ce altceva decât iluzie este.

Gabriel Petru Băeţan este el însuşi în singurătate , atunci este el cel mai aproape de limita ontologică :"sunt zile în care mă simt / atât de singur /încât din milă /moartea mă ţine de mână". Singurătatea mamă este o temă poetica deopotrivă antică şi romantică. Romantismul este marea deschidere lirică spre toposurile modernismului. Istoria artei este o succesiune de epoci convenţionale. Convenţia actuală este ceea mai incertă.

Poetul mizează pe omul senzual, femeia ca şansă sau iluzie:"în momente de singurătate şi de suferinţă nebună/femeia este ceea mai bună farmacie de vise".Dar tocmai labirintul farmaceutic potenţează iluzia ca sumă de erori, dificultatea alegerii, în absenţa unei reţete.

Unele texte configurează singurătatea ca un exil sau ca o absenţă a diviniăţii, când omul se salvează în proximitatea mamă, în familie, în vederea întemeierii unui nou proiect. Restul e "temniţă", privare de iniţiativă, de libertate, noaptea: "cu trepte care coboară / spre inexplicabil".

Acest poet se va defini pe măsură ce îşi va preciza dimensiunea interogativă în relaţia cu poezia ca ispăşire, damnaţiune, "cruce" după cum subliniază însuşi autorul. Pentru că omul rămâne altfel "o cutie poştală" fără sens, incoloră, "anonimă", "mare e moartea, peste măsura" zicea Rainer Maria Rilke.

Spre a muri corect, debutantul Gabriel Petru Băeţan trebuie să îşi descopere în primul şi primul rând identitatea , mai ales ceea poetică ,spre care tinde. Ce altceva i se poate dori într-o atare situaţie , pe lângă optimismul care nu pare a-l părăsi , decât familiarizarea cu secretele poeziei. Omul stă în faţa acestui mister precum personajul lui Kafka în faţa porţii pe care n-o foloseşte deşi "taman pentru el era deschisă"...

PETRU M HAŞ

Recenzie publicată în Armonii Culturale şi Glasul Aradului

vineri, 10 iunie 2011

Lansare oficială "Iluzii în ambalaje de carne"


Sâmbătă 25.06.2011 , Galeriile Turnului de Apă Arad, ora 18,30

Invitaţi speciali
Sesiune de semnături şi autografe cu scriitorul

sâmbătă, 12 martie 2011

adn-ul cuvintelor

Gabriel Petru Băeţan & Ionuţ Caragea

poem dedicat lebedelor negre

ne-am fi dorit o lume fără întrebări
fără constrângeri, fără temeri, fără analiză
în care să ne descoperim prin iubire
să ne iluminăm prin atingeri
să privim unul prin celălalt ca printr-un râu limpede
şi să ne întrepătrundem trupurile
până când atomii noştri vor constitui
materia primă pentru vise

ne-am fi dorit ca iubirea să devină
o condamnare fără recurs
un medicament care să ne vindece de rutină
un poem pentru muţi
iar pentru orbi
ne-am fi dorit să fie o melodie de Ceaikovski

să cercetăm iubirea îndeaproape
să aprindem din nimicuri
micul nostru foc de artificii
să ne căutăm prin tranşeele venelor
să ne luptăm cu o(buzele) propriilor guri
pentru fiecare petec de inimă

iar atunci când iubirea va deveni o fosilă
în toracele nostru de piatră
să o clonăm din adn-ul cuvintelor

duminică, 27 februarie 2011

Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă...

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor...

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur...

tu eşti poezia şi proza într-o perfectă armonie
tu mă faci să oscilez între comedie şi dramă
între nopţi metaforă şi dimineţi nescrise
când silueta ta de stilou se topeşte
în cerneala proaspătă a cerului
tu eşti prima şi ultima pagină a vieţii mele

tu ai putea lua cu uşurinţă premiul Nobel la literatură
pentru simplu fapt că te laşi scrisă
pe aşternuturi...

duminică, 23 ianuarie 2011

E noaptea care nu aşteaptă finalul

oglinda mea îndoliată
în care ridurile
sunt preludiul capitulării
tăcerile au limba mâinilor în lanţ
nu mai cred nimic
nici măcar în apropierea
pâinii de gură

vântul
cuvânt fără limbă
izbeşte puternic în fereastră

luna se prelinge ca o mână osoasă
îşi caută trupul
printre draperii

bătăile inimii
acompaniază tot mai rar
vise trucate
strigătul unor lebede
înainte de eliberare

e noaptea care nu aşteptă finalul
singurătatea mea temniţa
cu trepte care coboară
spre inexplicabil