sâmbătă, 12 martie 2011

adn-ul cuvintelor

Gabriel Petru Băeţan & Ionuţ Caragea

poem dedicat lebedelor negre

ne-am fi dorit o lume fără întrebări
fără constrângeri, fără temeri, fără analiză
în care să ne descoperim prin iubire
să ne iluminăm prin atingeri
să privim unul prin celălalt ca printr-un râu limpede
şi să ne întrepătrundem trupurile
până când atomii noştri vor constitui
materia primă pentru vise

ne-am fi dorit ca iubirea să devină
o condamnare fără recurs
un medicament care să ne vindece de rutină
un poem pentru muţi
iar pentru orbi
ne-am fi dorit să fie o melodie de Ceaikovski

să cercetăm iubirea îndeaproape
să aprindem din nimicuri
micul nostru foc de artificii
să ne căutăm prin tranşeele venelor
să ne luptăm cu o(buzele) propriilor guri
pentru fiecare petec de inimă

iar atunci când iubirea va deveni o fosilă
în toracele nostru de piatră
să o clonăm din adn-ul cuvintelor

Un comentariu:

  1. Profunda, sensibila...trista...Frumoasa analogia "lebedelor negre" cu (evident!) Ceaikovski. Totusi sa stii(eu stiu!!!) ca "iubirea este un medicament care ne vindeca de rutina"...din pacate, devine prea repede"o fosila".

    RăspundețiȘtergere