miercuri, 21 septembrie 2011

Iubirea ca "iluzie" - Petru M Haş

Un debut convingător" propune Ionuţ Caragea scriind despre tânărul Gabriel Petru Băeţan , acest tânăr autor de versuri intitulate iluzii... Să fie oare vreo legătură între ficţiunea lirică şi iluzie? Poate. Deoarece clonarea iubirii ce altceva decât iluzie este.

Gabriel Petru Băeţan este el însuşi în singurătate , atunci este el cel mai aproape de limita ontologică :"sunt zile în care mă simt / atât de singur /încât din milă /moartea mă ţine de mână". Singurătatea mamă este o temă poetica deopotrivă antică şi romantică. Romantismul este marea deschidere lirică spre toposurile modernismului. Istoria artei este o succesiune de epoci convenţionale. Convenţia actuală este ceea mai incertă.

Poetul mizează pe omul senzual, femeia ca şansă sau iluzie:"în momente de singurătate şi de suferinţă nebună/femeia este ceea mai bună farmacie de vise".Dar tocmai labirintul farmaceutic potenţează iluzia ca sumă de erori, dificultatea alegerii, în absenţa unei reţete.

Unele texte configurează singurătatea ca un exil sau ca o absenţă a diviniăţii, când omul se salvează în proximitatea mamă, în familie, în vederea întemeierii unui nou proiect. Restul e "temniţă", privare de iniţiativă, de libertate, noaptea: "cu trepte care coboară / spre inexplicabil".

Acest poet se va defini pe măsură ce îşi va preciza dimensiunea interogativă în relaţia cu poezia ca ispăşire, damnaţiune, "cruce" după cum subliniază însuşi autorul. Pentru că omul rămâne altfel "o cutie poştală" fără sens, incoloră, "anonimă", "mare e moartea, peste măsura" zicea Rainer Maria Rilke.

Spre a muri corect, debutantul Gabriel Petru Băeţan trebuie să îşi descopere în primul şi primul rând identitatea , mai ales ceea poetică ,spre care tinde. Ce altceva i se poate dori într-o atare situaţie , pe lângă optimismul care nu pare a-l părăsi , decât familiarizarea cu secretele poeziei. Omul stă în faţa acestui mister precum personajul lui Kafka în faţa porţii pe care n-o foloseşte deşi "taman pentru el era deschisă"...

PETRU M HAŞ

Recenzie publicată în Armonii Culturale şi Glasul Aradului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu