Volumul de versuri „ILUZII în ambalaje de carne”. Editura Fides, Iaşi, 2011, 72 de pagini, cu o prefaţă de Ionuţ Caragea, reprezintă debutul editorial al poetului Gabriel Petru Băeţan, care este hotărât să convingă, să emoţioneze şi să-şi adjudece o linie melodică proprie în… „corul” liric de pe scena poeziei româneşti contemporane, deşi mai degrabă pare că ar ignora alinierea la un sistem poetic anume şi-şi arogă, impulsiv, agresiv, un punct de vedere manifest.
Are la îndemână argumentele inocenţei,
ale crezului în adevăruri fundamentale dar şi o atitudine fermă,
îndrăzneaţă, uşor arogantă, care-l scuteşte de scuze şi de explicaţii,
chiar şi-n planul creaţiei poetice, pe care-o consideră, dacă nu un
model viabil, oricum un punct de vedere demn de luat în considerare,
deşi unul imprevizibil ca atitudine faţă de mesajul liric, oricare ar fi
acesta!
Gabriel Petru Băeţan crede doar în
idealurile sale, în poveştile sale de iubire, în neliniştile de tot
felul şi de toate nuanţele ori capriciile unei existenţe tulburată
deseori de spaime pasagere.
De altfel, aşa a atras atenţia încă de
la debutul publicistic cu versuri în revista „Oglinda Literară” şi, mai
apoi, cu poezii, recenzii şi interviuri şi în alte prestigioase
publicaţii de cultură şi literatură: „Glasul Aradului”, „Argeş”, „Zeit”,
„Armonii Culturale”, „Poezia”, din ţară, ca şi de peste hotare:
„Curentul Internaţional” sau „Conexiuni”, din Statele Unite. Rapid a
venit şi recunoaşterea în planul creaţiei literare a poetului Gabriel
Petru Băeţan în „Antologia Poeziei Româneşti Contemporane” – Meridiane
Lirice, 2012.
„Iluziile” poetice ale poetului
Gabriel Petru Băeţan sunt, mai întâi de toate, reacţii zgomotoase de-o
anume gravitate şi de-o remarcabilă vervă artistică la toate
încercările, provocările şi debusolările sufleteşti din jurul său, pe
care încearcă să le stăpânească printr-o anume insolenţă juvenilă, un
fel de arţag de copil răsfăţat dar şi printr-o eleganţă rece, gravă
uneori, dispoziţie sufletească meditativ-elegiacă. „Ambalajele” poetului Gabriel Petru Băeţan par, alteori, doar… „armuri” întru
salvarea… pieptului bombat al orgoliului adolescentin, deoarece nici nu
intuieşte, nu realizează cât de sincer, de naiv şi de vulnerabil se
expune sufleteşte tocmai printr-o exagerată grijă faţă de Eu-l
său liric şi faţă de toate care i se întâmplă în zona sensibilă a
fiinţei sale răvăşită de atâtea nelinişti, incertitudini şi întrebări
fără răspunsuri…
Cartea „ILUZII în ambalaje de carne” adună
51 de poeme cu o lirică modernă, vers alb, vers liber, cu libertăţi
totale, de la titlul de pe copertă sau titlurile poeziilor, până la
forma, structura sau întinderea acestora. Volumul se deschide cu un titlu-şoc, „ADN-ul
cuvintelor”, pentru un mesaj erotic, ca o uvertură muzicală din P.I.
Ceaikovski, pentru ca să nu existe nici un dubiu asupra sugestiei
sentimentale şi cu un prim semnal orgolios încă de pe copertă, cu
fotografia protagoniştilor îndrăgostiţi, Alexandra Duma Ifigenia şi
Gabriel Petru Băeţan, după o idee a lui Bogdan Iorgovan: „în care să ne
descoperim prin iubire / să ne iluminăm prin atingeri / … / şi să ne
întrepătrundem trupurile / până când atomii noştri vor constitui /
materia primă pentru vise” (Op. Cit., pag. 8), cu speranţa într-o iubire
veşnică, perpetuată genetic, pe care: „să o clonăm din adn-ul cuvintelor” (Ibidem, pag. 9).
Adică, o lirică erotică programatică, în tonalităţi dodecafonice, ca un Impromptü sentimental,
incontrolabil, pe note discordante, gata să se transforme în impas
sufletesc: „de când ai plecat a plouat încontinuu / cu pierderi de
memorie / iubirea ta mi-a rămas ca un frig / în măduva oaselor?
(„Ultimul peron”, pag. 10), ca o patologie poetică, în care: „nici perna
nu-mi mai primeşte capul / mă răsucesc în propriul pat / ca într-un
cocon fără ieşire” („Oameni între degete”, pag. 11), chiar dacă există…
„gânduri care rănesc”, „şi tăceri care vindecă” (Ibidem), după o
motivaţie aleatorie, în egală măsură pentru restabilirea unui echilibru
precar şi riscant. Deşi este foarte tânăr, poetul are surprinzător de
moderne ieşiri din impasuri sufleteşti, nu întotdeauna
sentimental-erotice, ci mai mult pe o coordonată afectiv-existenţială,
din care lipsesc certitudinile dătătoare de speranţe, de echilibru: „nu
am nevoie de cuvinte / pentru vindecare” („Pe limba lor vorbesc despre
sfârşit”, pag. 14), şi-şi ponderează neliniştea acceptând destinul
implacabil sau voia Divinităţii: „în ziua în care nu ai mai venit / a
început să plouă / de parcă ai convenit cu zeii / să îmi întoarceţi
spatele…” (Idem, pag. 15).
Dominantă rămâne o anume fragilitate
sufletească: „sînt zile în care mă simt / atât de singur / încât din
milă / moartea mă ţine de mână” („Al patrulea deget fără mână”, pag.
18), cu pusee de pesimism cronic şi senzaţii reci de învins: „ce-aş
putea construi / când în visele mele / se năruiesc / atâtea castele de
nisip?” (Ibidem).
Dar îşi revine repede, pentru că iubirea
nu mai este doar platonică, ci are nuanţările virile ale bărbatului
împlinit: „mirosul de cuvinte / evocă zilele acelea în care
aşternuturile / se răsfăţau cu goliciunea ta” („Cearceaful are propriile
amintiri”, pag. 19), iar povestea de dragoste, între idilă romantică şi
apogeul erotic, se consumă pe acordurile unui „Capriciu” de Paganini:
„ne iubim în noaptea fără glas / făptura ta încovoiată în braţele mele /
este o vioară acordată / de îngeri” („Vioară acordată de îngeri”, pag.
21).
Poetul Gabriel Petru Băeţan păstrează,
inconştient sau deliberat, o puritate angelică a sentimentului de
iubire, ferindu-se să nu-l terfelească printr-o băţoşenie de adolescent,
care-şi ascunde sensibilitatea în spatele obscenităţilor impotente,
atât de des întâlnite în „corul” licenţios al aşa-numitei poezii de
avangardă erotico-scandaloasă.
„ILUZII în ambalaje de carne”, poemul
care a dat şi titlul cărţii de debut a poetului Gabriel Petru Băeţan,
se dovedeşte a fi tocmai compromisul ideatic al tematicii întregului
volum, pentru că: „pe drumul spre Golgota / întotdeauna primul pas / e o femeie” (Op.
Cit., pag. 22), chiar şi atunci când: „preludiul morţii / se desfată în
fiecare sărut / ca un cancer / al destinului” (Ibidem), dar cel mai
important rămâne omagiul acesteia: „în momente de singurătate /
şi de suferinţă nebună / femeia e cea mai bună farmacie de vise”
(Ibidem), ca să demonstreze că, în toate, a fost, întotdeauna, Eva, mamă şi iubită, ispita cu „mărul” tentaţiei în mână.
Nu doar femeia şi iubirea tulbură
cugetul şi toată fiinţa poetului tânăr, ci îl încearcă şi nelinişti cu
gânduri răvăşite de spaime existenţiale: „drum în derivă / … /
întunericul mă înconjoară / ca pe o insulă pustie” („Când murim de
fapt?”, pag. 34), dar găseşte resursele vitale, ca să se agaţe de… „paiul” salvator:
„mă ancorez de speranţă / ca epava de o palmă de nisip” (Idem), şi să
afle supapa de echilibru în Divinitate: „sângele din mine îşi găseşte
liman / în Dumnezeu” (Idem).
Gabriel Petru Băeţan rămâne, până la
urmă, pe un palier optimist şi chiar se ia în serios, când crede cu
habotnică convingere că poeţii, cu sufletul lor răvăşit sau încercat de
speranţe, venite din tentaţii ori alternative de tot felul, pot schimba
lumea, o pot face mai bună, mai frumoasă, mai demnă într-o alchimie, la
care au visat dintotdeauna Oamenii: „suntem derivaţi din substanţa
emoţiei / cu reacţii comune de contopire în acelaşi epicentru / sfidăm
orice formulă chimică / şi fiecare element din tabelul lui Mendeleev”
(„Chimie pură”, pag. 37), iar miracolul vine tot din iubire: „intrăm în
metamorfoză cu fiecare sărut / într-un magnetism perpetuu” (Ibidem).
Poetul Gabriel Petru Băeţan este la debutul său editorial şi nu are încă un portofoliu confortabil în palmaresul său liric, dar promite prin volumul de versuri în pregătire, „Rugăciunea
nefericiţilor”, că-şi va consolida opţiunea poetică păstrând aura de
originalitate şi de decenţă artistică, cu care a venit în lumea bună a
poeziei prin prima sa carte de literatură, „ILUZII în ambalaje de carne”.
Notă (Oglinda Literară): Gabriel Petru Băeţan a debutat publicistic cu poezie în revista „Oglinda Literară”
