luni, 8 aprilie 2013

Poemele inimii ca două păsări într-o coajă de ou-struţ - recenzie Prof Dr Ion Pachia Tatomirescu


Chiar dacă titlul volumului de debut în poezie, Iluzii în ambalaje de carne*, de Gabriel Petru Băeţan, îndepărtează receptorul, pentru că, la prima licărire de pupile, îl trimite la măcelar, pentru că, la a doua fulgerare de irişi, îl pune în situaţia de a nu admite în vreun chip că el, însuşi, poate fi „pachetul“ de vise / speranţe „în ambalaj“ din muşchi de vită (fie şi ca semnificat ascuns în semnificantul „vrăbioare“), este bine să se ştie, încă „din prima fază-frază“, că este vorba de o existenţă-mezelăreasă, nu cea de la orice colţ de stradă, ci una de pe calea Golgotei: «pe drumul spre Golgota / întotdeauna primul pas / [...] // zilele trec după acelaşi scenariu / ne amăgim cu o existenţă / ce ne vinde iluzii / în ambalaje de carne // [...] // până în punctul culminant al dramei / când ajungi să blestemi zeii / şi ieşi afară din tine» (p. 22).
În prefaţa Un debut convingător cu sclipiri de aforisme, de Ionuţ Caragea, de la acest interesant volum de poeme semnat de Gabriel Petru Băeţan, după ce se face o radiografie de fidelitate la „starea poeziei“ din România ultimelor anotimpuri («Poezia a devenit un compromis între azi şi mâine, o mică autoexcitare verbală, o pilulă reconfortantă sau o femeie uşoară pe care oricine o pate obţine în schimbul câtorva cuvinte tari. Într-o societate în care doar vulgaritatea mai reuşeşte să şocheze, acest lucru a fost speculat şi de autorii cu experienţă. [...] ...unele edituri [...] voiau să scoată profit imediat, fără să ţină cont de degradarea morală şi perversiunea la care era supus amatorul de poezie şi frumos», p. 5), se relevă bucuria de a descoperi un veritabil talent, un poet cu strălucit viitor («...Gabriel Petru Băeţan [e] un tânăr cu potenţial vizibil, care nu se sfieşte să scrie curat, explorându-şi sentimentele cele mai profunde, de dragoste şi tristeţe [...], un tânăr care vrea şi care crede că poate ajunge cu o treaptă mai sus decât generaţia sa [...], fixându-şi repere valoroase, încercând să înţeleagă ce este poezia, de unde vine ea şi unde trebuie să ajungă [...]», p.6; «volumul „Iluzii în ambalaje de carne“ este un debut convingător al unui tânăr ce surprinde prin curaj şi sensibilitate...», p. 7), Ionuţ Caragea justificându-şi sintagma „sclipiri de aforisme“ din titlul generoasei sale prezentări către distinsul receptor de poezie, desigur, cu destule exemple, ori, mai exact spus, cu o mulţime de „citate-martori“: «...să ne oprim asupra câtorva aforisme deosebite ce reuşesc să ne încânte privirea şi sufletul prin ingeniozitatea şi expresivitatea lor: „când plouă, amintirile pe limba lor vorbesc despre sfârşit“, „pe drumul spre Golgota, întotdeauna primul pas e o femeie“, „în momente de singurătate şi de suferinţă nebună, femeia e cea mai bună farmacie de vise“, „drumul tău spre mine e pod peste umanitate“, „când a zidit umanitatea, Dumnezeu a început cu locul copilăriei mele“, „ridurile sunt preludiul capitulării“ [...] etc.» (p. 6).
Eroul din poemele lui Gabriel Petru Băeţan simte – bacovian – nu numai «războiul dintre ieri şi azi», ci şi cum «călcâiul ploii apasă tot mai violent» (Ultimul peron, p. 10); el «ţine oamenii între degete» (p. 11), îşi injectează iubirea «în vene / ca pe o apă / sfinţită / de singurătate» (Simfonie de pixeli, p. 12), are în jur «umbre cu pene de îngeri» (Într-o bătaie de clopot, p. 13), este «adoptat de furtună» şi cerul îi «pansează rănile / ca o mamă primitoare» (p. 14 sq.); într-o oglindă, caută «cuvintele ca un fluture / în genunchi» (p. 16), ori «cearşaful [ce] are propriile[-i] amintiri» (p. 19), observă faptul că «Dumnezeu şi-a desăvârşit creaţia / în palmele blânde ale bunicii» (Facerea lumii, p. 24), surprinde prelingerea lunii «ca o mână osoasă», căutându-şi «trupul / printre draperii» (p. 30), îşi vede condeiul ca «o prelungire a braţului» (Teologia cuvintelor, p. 35) şi „prin poezie îşi duce crucea“, sfidează «orice formulă chimică / şi fiecare element din tabelul lui Mendeleev» (p. 37), în vreme ce «cuvintele se dau jos de pe cruce» (p. 44); el (eroul poematic) şi iubita-i se descoperă a fi «cuvinte încrucişate / ce dezleagă misterul cerului» (p. 45), de parcă ar descinde din antic-egipteanul «Papirus Insinger», până ce plecarea ei (a iubitei / muzei) „se iconizează“, ajunge «un tablou din lemn» (p. 47), sau «cea mai frumoasă sculptură / [...] /  şi singurul cutremur / cu epicentrul în inimă» (p. 56), ori, în ultimă instanţă lirică, „muză-bibliotecă“ meritând Premiul Nobel pentru Literatură, spre a putea (El / Eroul – Ea / Iubită, Muză) să sfideze Olimpul, dar nu în androginică formulă, ci ca «două păsări într-o coajă de ou» (p. 20): când nopţile se lăsau grele şi reci peste noi / ne înghesuiam trupurile / în apropierea unei lumânări // convieţuiam prin atingeri / savurând fiecare strop de existenţă // Dumnezeu consfinţea tăcerea / şi vocea fiecărui puls // alcătuiam împreună / o nouă sculptură de Michelangelo / şi fiecare privire / era închisă în piatră / ca o metaforă silenţioasă // ne înghesuiam în aceeaşi inimă / ca două păsări / într-o coajă de ou... 
____________________________
* Gabriel Petru Băeţan, Iluzii în ambalaje de carne, Iaşi, Editura Fides, 2011 (pagini A-5: 72; ISBN 978-973-8930-73-5).

(Ion Pachia-Tatomirescu, Poemele inimii ca două păsări într-o coajă de ou-struţ – recenzie la volumul de versuri Iluzii în ambalaje de carne, de Gabriel Petru Băeţan, Iaşi, Editura Fides, 2011, pagini A-5: 72; ISBN 978-973-8930-73-5).

 2012, 12 mai, în Grădinile Versailles)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu